Nu Te Iarta - Inima Mea

Elena zâmbi, dar era un zâmbit care nu ajungea la ochi. Privi pe fereastră, spre frunzele care dansau în vânt, și tăcu un minut lung.

— Am venit să-ți cer iertare, Elena. Pentru tot ce am lăsat în urmă. Pentru tăcere. Inima mea nu te iarta

Se ridică, își luă haina și îl privi drept în ochi pentru ultima oară. Elena zâmbi, dar era un zâmbit care nu ajungea la ochi

Elena ieși din cafenea fără să se uite înapoi. Matei rămase la masă, înțelegând în sfârșit că iertarea cerută e inutilă atunci când locul pe care l-ai ocupat odată în cineva a devenit, între timp, o cicatrice care nu se mai vindecă. Pentru tot ce am lăsat în urmă

— Știi, Matei, eu te-am iertat de mult. Rațional, înțeleg de ce ai plecat. Înțeleg frica ta, ambiția ta, nevoia de a te găsi în altă parte. Mintea mea e în pace cu tine.

— Dar e o problemă, continuă ea, vocea tremurându-i ușor. Poți convinge mintea cu argumente, dar nu poți negocia cu sângele care a înghețat în vene în noaptea când ai închis ușa. Te privesc și nu mai simt căldură, ci doar un gol pe care l-ai săpat cu grijă.

Povestea de mai jos explorează tema regretului și a mândriei, acolo unde iertarea nu este un act de voință, ci o barieră pe care inima refuză să o ridice. Ecoul din Strada Speranței