Andrei privea tavanul crăpat al garsonierei, ascultând ritmul sacadat al orașului de afară. Gândul îi încolțise în minte ca o buruiană încăpățânată: „Aș vrea să mor pentru o zi”. Nu din disperare, ci dintr-o curiozitate obosită. Voia să vadă cine ar plânge, cine s-ar simți ușurat și, mai ales, cum arată liniștea aceea despre care vorbesc poeții.
Nu mai voia să moară nici măcar o oră. Viața era zgomotoasă, complicată și uneori nedreaptă, dar era singurul loc unde putea să audă vocea mamei sale sau să simtă căldura unei strângeri de mână. As vrea sa mor pentru o zi
a ridicat un pahar: „Păcat de Andrei, era băiat bun. Dar îmi datora 50 de lei, cred că pot să-mi iau adio de la ei.” Voia să vadă cine ar plânge, cine s-ar
— Salut, băi. Voiam doar să-ți spun că am cei 50 de lei pentru Mihai. Și că diseară dau eu berea. a ridicat un pahar: „Păcat de Andrei, era băiat bun